”Fenomenul Bullying. 8 Strategii pentru a-i pune capăt” este o carte scrisă de Signe Whitson și editată la editura Herald în 2017, la București. Apariția aceasta asigură o deschidere a publicului larg, cititor de carte bună, spre acest fenomen deseori neglijat.

Cartea însumează cercetări de ultimă oră și are un obiectiv specific, acela de a oglindi o activitate socială, un program social, care a fost pus în practică pentru a ameliora această problemă care reprezintă, de fapt, o nevoie socială.

”Fenomenul BULLYING” pare să fie încă o realitate insuficient conștientizată în societatea românească. Proiectul EAN, Report on Collecting Existing Studies, inițiativa antibullying.eu sunt tot atâtea eforturi de studiere a bullying-ului din UE,  subliniind evoluția și tendința de creștere a incidentelor. Strategiile de cercetare și anti-bullying în România nu sunt puse la punct, dar există țări precum Suedia, UK, Finlanda, unde se fac eforturi susținute pentru a pune capăt acestui fenomen nociv. În context internațional, a patra Conferință Mondială privind Violența în Școală și Politicile Publice din Lisabona (23-25 iunie 2008) a reunit specialiști din Japonia, Iordania, Finlanda, Brazilia, Norvegia, Israel, Malaezia, Columbia, Africa de Sud, SUA și Etiopia, alarmați de fenomen. Programele Olweus, SAVE, Farsta, Rețeaua EU Kids Online, Proiectul „I am not scared”, Proiectul ProSave, Tabby, European Research Bullying și Bullying in European Vocational Training: Action – Research and Good Practices sunt finanțate cu scopul de a identifica și de a preveni fenomenul. “Mă sperii când văd că faptele de cruzime au devenit omniprezente; bullying-ul suferit de tineri rămâne într-adevăr în sufletele acelor tineri – uneori toată viața- indiferent dacă fapta s-a petrecut față în față, pe internet, acasă, la școală sau oriunde altundeva.”, scrie autoarea cărții.

În toate contextele, competențele sociale și emoționale sunt esențiale pentru orice copil, tânăr, adult. Relațiile și corelațiile se leagă atât de rapid și ușor, încât este necesar să avem o cultură a respectului foarte bine fundamentată ca să nu cădem în capcana situațiilor penibile ori ca agresor, ori ca agresat.

Această carte oferă drumul cel bun pentru a ieși din jungla bullying-ului de tot felul. Ea oferă sfaturi clare părinților, profesorilor, administratorilor și liderilor de comunități despre modalitățile în care îl pot preveni sau pot interveni cu succes. Intimidarea ce are la bază aroganța sau funcția celui care agresează este deseori paralizantă, stigmatizantă pentru cel agresat.

Am citit această carte cu pixul în mână. O, DA! Notițele pe marginea cărții mi-au folosit pentru a elabora un chestionar pentru 3 segmente de vârstă: copii, adolescenți, adulți. Cuvintele cărții s-au transformat în acțiuni. Vă provoc, așadar, și pe voi la acțiune!

Luați 10 minute pauză și rezolvați chestionarul! Duceți ideile din carte în comunitatea mică sau mare unde trăiți sau lucrați! Verificați strategiile cărții! Întâmplările reale din viața de zi cu zi vă vor uimi.

PROVOCAȚI-VĂ COPIII,  PRIETENII,  PĂRINȚII și veniți în întâmpinarea lor cu explicațiile și soluțiile pe care Signe Whitson le oferă cu atâta generozitate. De la clarificarea termenului și diferențierea de alte noțiuni asemănătoare (impolitețe, răutate), prin explicarea posibilelor cauze ajungem la structurarea minții, cunoașterea tuturor celor patru forme de bullying. Prin multitudinea de exemple și situații prezentate, lucrarea oferă soluții viabile pentru a preveni și pentru a interveni în cazul unui bullying. Explicarea cauzelor și a grupurilor vulnerabile ne face atenți la detectarea semnelor că o persoană este ținta agresiunii. Observațiile personale ale autoarei asupra comportamentului adulților copleșiți de incidente au dat naștere acestei cărți, ce ar putea fi denumită și manualul dirigintelui. Resursele insuficiente asupra problematicii m-au făcut să consider, pe bună dreptate, această carte, la modul acesta direct și fără echivoc, cu scopul de a fi proactivă, încurajatoare în cultura bunăvoinței, a demnității și siguranței.  Cele 8 strategii incluse în tot atâtea capitole sunt structurate pornind de la anumite concepte cheie, în jurul cărora gravitează întreaga expunere. Subcapitolele sunt multe, sunt ca niște pietricele aruncate în apa lină a unui lac. Energia valurilor fiecăruia se propagă până la marginea capitolului, de unde face calea întoarsă incluzând toate elementele din capitol, însumându-le, pentru a trage o concluzie proactivă. Sfaturile practice constituie structura cărții. Ajung în viața noastră și rezolvă problemele. Și aceasta doar dacă sunt luate în considerare și puse în practică. Acest fapt este de necontestat. Am folosit chestionarul de mai jos o singură dată, aplicându-l unui număr de 40 de subiecți. Am pus o întrebare de două ori, să văd diferența răspunsurilor. Între cele două întrebări ce se repetau erau întrebări care lărgeau cadrul de referință al subiecților. Am preconizat bine. Diferențele au fost semnificative. DA, este necesară informarea asupra bullying-ului de către toți respondenții.

Bibliografia SEL (Social and Emotional Learning) pentru copii și adolescenți cu cele 10 titluri menționate în carte, iar pentru specialiști și părinți cu alte 6 titluri adăugate, este completată de zecile de titluri de cărți referențiale și de 25 de site-uri și organizații. Cele 7 pagini de referințe bibliografică arată fundamentarea sa solidă.

Motto-ul meu este: CINE SE RESPECTĂ APLICĂ.

Vă provoc: CINE ESTE DISPUS SĂ LE APLICE?!

                                                                   

                                                                     CHESTIONAR

1. De unde cunoașteți noțiunea de bullying? Alegeți încercuind din variantele date!
a. De la părinți
b. De la profesori
c. De la colegi
d. De la prieteni
e. Nu am cunoscut până în momentul de față

2. Ce fel de bullying cunoașteți? Alegeți încercuind din variantele date!
a. Bullying fizic
b. Bullying verbal
c. Bullying relațional
d. Bullying cibernetic

3. Bullying-ul după părerea mea înseamnă…(puteți alege oricâte variante considerați potrivite)
a. A fi nepoliticos
b. A fi răutăcios
c. Hărțuire fizică
d. Hărțuire psihologică
e. Comportament intenționat ostil, repetat, pe termen lung pentru a face rău, pentru a umili.
f. Intimidare, excludere socială
g. Toate la un loc

4. Bullying-ul fizic înseamnă pentru mine…
a. Acte de violență
b. Izbirea, loviturile cu pumnul, picioarele
c. Ciupirea
d. Scuiparea
e. Trasul de păr
f. Distrugerea proprietăților unei persoane
g. Punerea piedicii cu piciorul
h. Toate la un loc
i. Nimic

5. Bullying-ul verbal înseamnă pentru mine…
a. Batjocură
b. Insultă
c. Comentarii cu tentă sexuală
d. Amenințări
e. Ignorare/izolare
f. Bârfă
g. Toate la un loc
h. Nimic

6. Bullying-ul relațional înseamnă pentru mine…
a. Folosirea prieteniei sau amenințarea de a pune capăt prieteniei cu scopul de a răni pe cineva
b. Intimidare
c. Poreclă
d. Înjurătură
e. Toate la un loc
f. Nimic

7. Bullying-ul cibernetic pentru mine înseamnă…
a. Mesaje insultătoare la telefon
b. Vătămare repetată prin computer, e-mail
c. Expunere intenționată prin media
d. Prejudiciere intenționată și repetată prin dispozitive electronice
e. Toate la un loc
f. Nimic

8. Cine sunt copiii agresați?
a. Copiii cu dizabilități
b. Copiii obezi, supraponderali
c. Copiii izolați social
d. Copiii care își doresc popularitatea
e. Puștii schimbători pe plan emoțional
f. Nimeni

9. După părerea voastră cine agresează?
a. Copiii care provin din familii bogate
b. Copiii care provin din familii sărace
c. Copiii care provin din familii iubitoare
d. Copiii nu agresează

10. De ce agresează copiii?
a. Pentru a câștiga statut social
b. Pentru a se bucura de atenția colegilor
c. Pentru că pot
d. Pentru a-și măsur puterile
e. Pentru a răni
f. Pentru a umili
g. Toate la un loc

11. După părerea voastră cine ar trebui să prevină bullying-ul?
a. Copiii
b. Părinții
c. Profesorii
d. Colegii
e. Prietenii

12. După părerea voastră cine trebuie să intervină în cazul constatării unui tip de bullying?
a. Colegii
b. Părinții
c. Profesorii
d. Administratorii de rețea (internet)
e. Oricine
f. Nimeni

13. În ce măsură fenomenul bullying-ului a devenit o realitate evidentă, cotidiană, pe o scală de la 1 la 7? Încercuiți cifra care considerați că reflectă frecvența procesului!

1     2     3     4     5     6     7
inexistentă                                  în foarte mare măsură

14. Alegeți din factorii de mai jos trei variante care reprezintă, în opinia dumneavoastră, surse ale bullying-ului!
a. Model social
b. Stil educațional parental
c. Relații deficitare/tensionate în familie
d. Cauze medicale
e. Consum de media
f. Dinamica grupului de elevi
g. Predispoziția genetică

15. Considerați că profesorii au competențe/strategii de intervenție pentru abordarea fenomenului?
a. Da
b. Nu
c. Nu știu

16. Considerați că bullying-ul, de orice tip, influențează comportamentul și performanțele elevilor?
a. Da
b. Nu
c. Nu știu
(sau: „În ce măsură considerați că…, pe o scară de la 1 la 7?”)

1      2      3      4      5      6      7
Deloc                                           în foarte mare măsură

17. Alegeți modalitatea optimă pentru diminuarea fenomenului!
a. Educarea părinților
b. Activități de informare pentru copiii
c. Consult psihologic
d. Activități extrașcolare
e. Educarea profesorilor

18. Considerați că profesorii au competențe/strategii de intervenție pentru abordarea fenomenului?
a. Da
b. Nu
c. Nu știu

19. Considerați că un profesor eficient din perspectiva gestionării agresivității la clasă trebuie să aibă următoarele strategii?
a. Strategii bune de instruire
b. Strategii de captarea atenției
c. Strategii de managementul crizei
d. Abilități socio-emoționale

20. Ce modalitate eficientă vedeți pentru optimizarea profilului managerial al profesorului la clasă?
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Eva Kilyen, studentă Master Învățare, Inovare și Coaching în Educație, anul I

 

Foto credit: Editura Herald

Distribuie: