„Un popor care nu-și cunoaște istoria e ca un copil care nu-și cunoaște părinții.” – Nicolae Iorga

Întregul an 1918 este un an deosebit de important pentru istoria românilor, bogat în evenimente care ne-au marcat destinul: încheierea Primului Război Mondial, susținerea din partea aliaților tradiționali, Franța, Anglia și Statele Unite în vederea realizării unirii, precum și unirea provinciilor cu România. La început, a fost unirea Basarabiei cu România, în 27 martie 1918, mai apoi a Bucovinei cu România, în 28 noiembrie 1918, iar toate acestea au culminat cu unirea Transilvaniei cu Țara Mamă România, la 1 decembrie 1918. (sursă: Centenarul României 1918-2018)

Provocat fiind de cursul: “Educație nonformală și dezvoltare comunitară” pe care îl parcurg în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației, voi împărtăși cum Muzeul Național de Istorie a României (MNIR) reușește prin ateliere educative să creeze o punte între educația formală, nonformală și informală. De asemenea, voi povesti despre experiența mea de “general român” în Primul Război Mondial și despre experiența de “soldat roman” în războaiele daco-romane și voi descrie un experiment empiric realizat în primul an de facultate. Consider necesar să amintesc o definiție care prezintă complementaritatea educației formale, nonformale și informale: “Educaţia nonformală şi informală se află într-o relaţie complexă cu școala. Pe de o parte, şcoala valorifică primele achiziţii nonformale ale copiilor. Pe de altă parte, şcoala trebuie să asigure fundamentele care fac posibile educaţia şi învăţarea pe tot parcursul vieţii, în varii contexte.”  (Octavia Costea (coord.), Matei Cerkez, Ligia Sarivan, 2009)

Uitându-ne la programa de istorie pentru clasa a VII-a observăm la nivel de competențe specifice următoarele: “utilizarea în contexte diverse a coordonatelor şi reprezentărilor despre timp şi spațiu, utilizarea critică şi reflexivă a limbajului de specialitate şi a surselor istorice, manifestarea comportamentului civic prin valorificarea experienței istorice şi a diversității socio-culturale; folosirea autonomă şi responsabilă a instrumentelor necesare educației permanente; la nivel de conținuturi și studii de caz întâlnim: marile alianţe politico-militare în lume, Primul Război Mondial., evoluţia alianţelor, fronturile de luptă, revoluția industrială şi războiul, noul armament şi victimele lui, viaţa în tranşee şi frontul de acasă, România şi Primul Război Mondial, tratatele de pace”.

Foto: Muzeul Național de Istorie a României

Astfel, atelierele educative din cadrul MNIR oferă contextul nonformal prin care elevii pot dobândi competențele menționate anterior prin exerciții precum: dialoguri între soldații și comandanții din tranșee (în imitații ale tranșeelor Primului Război Mondial), participanții jonglând cu cuvinte specifice timpurilor, realizarea foto-reportajelor, interviuri, știri de presă, jurnale de front, eseuri, afișe, desene, caricaturi, picturi etc. De asemenea, în  cadrul atelierelor, se analizează picturi care au ca temă Primul Război Mondial, realizate de mari pictori precum: Nicolae Tonitza, Camil Ressu, Stoica Dumitrescu, se citesc materiale din marile romane inspirate de participarea României la Primul Război Mondial: “Pădurea spânzuraților” (Liviu Rebreanu), “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” (Camil Petrescu), “Balaurul” (Hortensia Papadat Bengescu) și,  totodată, se discută materiale video. Un alt moment mult așteptat de copii este cel legat de studierea, probarea și fotografierea unor reproduceri ale uniformelor purtate de către soldații din Primul Război Mondial. Adaug aici replica memorabilă a unui elev de clasa a III-a: “Cum își serbau ziua de naștere militarii în tranșee și de unde cumpărau prăjituri?“.

O definiție cuprinzătoare pentru povestea de mai sus este dată de domnul profesor Emil Păun: “Educația nonformală este reprezentată de ansamblul activităților educative instituționalizate, dar care se realizează în afara sistemului formal al educației școlare. Este vorba de influențele educaționale realizate prin intermediul instituțiilor de cultură, prin mass-media etc.” (E. Păun, 2005, p.26)

Sursa foto: Muzeul Național de Istorie a României

Pentru mai multe informații despre aceste ateliere sau despre mai multe idei de aplicat la clasă, puteți accesa următorul link: http://mnir.ro/ateliere-educative-romania-in-marele-razboi;

Prima mea întâlnire cu MNIR a avut loc când eram în liceu și am participat, în calitate de voluntar, la Noaptea Europeană a Muzeelor. Atunci l-am întâlnit pe domnul muzeograf Roita Flavius Nicolae și, împărtășind pasiunea comună de a lucra cu copiii, am fost invitat în cadrul atelierelor educative pentru a reprezenta un general român din perioada Primului Război Mondial. Scopul era să oferim copiilor informații despre uniformă, elemente de echipament și contextul în care Armata Română a luptat în intervalul 1916-1918. Un alt eveniment la care am participat și care a vizat Primul Război Mondial a fost “La pas pe Calea Victoriei” unde, îmbrăcat adecvat și fiind o replică a unui general de infanterie, am intrat în contact cu oamenii și am defilat pe Calea Victoriei.

Dorind să aduc această experiență și în școală, am pregătit împreună cu două colege un experiment empiric pentru Sesiunea de Comunicări Științifice destinată Studenților de la Științele Educației (2017), fiind coordonați de către doamna profesor Oana Moșoiu. Lucrarea s-a intitulat „Extrașcolar Nonformal – eficientizarea învățării în școală prin activități în afara ei” și a obținut premiu special. Pornind de la proverbul chinezesc: “Dă-i unui om un pește și îl hrănești toată ziua. Învață-l să pescuiască și îl hrănești toată viața!”, motivați fiind și de dorința de a-i învăța pe elevi “să pescuiască” am privit în programa școlară de istorie, de această dată pentru mediul preuniversitar, și am acționat.

Cu acordul doamnei director al Liceului Tehnologic “Cezar Nicolau“ Brănești-Ilfov, prof. Culea Marinela, cu sprijinul doamnei profesor coordonator de programe extracurriculare, Simion Elena, și sub îndrumarea doamnei profesor de istorie, Ilisoaia Ștefănescu Daniela, am susținut două ore de istorie la două clase de a IX-a, în contexte diferite. Prima lecție a fost susținută în  sala de clasă, iar informația despre Războaiele Daco-Romane a fost expusă elevilor într-un mod tradițional. A doua lecție a fost susținută în foișorul din parcul de lângă liceu, cu o altă clasă care a primit același conținut, dar care a beneficiat de o învățare experiențială și de elemente de recuzită de la MNIR. S-a constatat în urma chestionarelor aplicate ulterior că elevii care au avut parte de experiența concretă au asimilat mai ușor conținutul transmis. Această activitate poate fi aplicată și la clasă, doar că pentru toate acestea este nevoie de mai multă implicare și timp suplimentar alocat în vederea pregătirii pentru a susține astfel de lecții.

Se pare că există o problemă cheie cu care elevii se confruntă și anume faptul că, adesea, nu li se explică obiectivele educaționale, iar conform lui Hattie elevul ar trebui să își pună o serie de întrebări înainte și după lecție. Care a fost obiectivul zilei de azi? Am atins oare acest obiectiv? Cât de mult efort am depus pentru atingerea acestui obiectiv? (J. Hattie, 2014, p. 105);  Pentru ca elevii săi să-și poată pune însă aceste întrebări, profesorul are nevoie să înțeleagă cât de important este să-și facă predarea cât mai vizibilă.

În final, vă provoc la reflecție: înțeleg elevii semnificația evenimentelor istorice? Pentru un potențial răspuns propun să privim la componentele competenței: cunoștințe, abilități și atitudini. Pentru o înțelegere profundă, avem nevoie de atitudine, iar aici pot spune cu emoție că de fiecare dată când particip la un eveniment al MNIR sunt cuprins de un sentiment de mândrie, prețuire și mulțumire pentru ceea ce au făcut înaintașii noștri.

Paul Lungeanu, student anul II, Pedagogie FPSE

Sursa foto: arhiva personală

Distribuie: