Prezentarea unei teme în cadrul unui curs la nivel de masterat nu ar mai trebui să fie o provocare pe care să o resimt până la starea aceea de ….epuizare. Și totuși…Cursul  Practicianul reflexiv. Cerințe? Prezentarea unei teme la alegere din tematică!?! Pe parcursul cursului am realizat, fără mult efort că o să fie o altfel de prezentare, că o să fie solicitantă… o provocare! Îmi plac provocările și, de obicei îmi aleg prezentări care să mă scoată din zona de confort, care să mă pună în relație cu noi concepte, care să îmi ofere căi noi. Așa s-a întâmplat și cu Design Thinking. Conceptul îmi trecuse pe la ureche în asocierea cu Disruptive Innovation și Blending Education… dar, ghici ce? Nu este ceea ce presupuneam eu a fi…Dar, nu a fost o sarcină prea grea, căci, cum spuneam îmi plac provocările și le accept cu zâmbetul pe buze, cu răbdarea și creionul unui documentarist pregătit de..atac!

Provocarea a fost una de alt ordin, și anume cea a lucrului în echipă, căci da, nu puteam livra ceva ce eu cercetasem, ce eu înțelesesem, ci trebuia să pun în acord cu ceea ce alte trei minți cu background diferit înțeleseseră! Chiar dacă, fiind în cel de-al doilea semestru al anului I, afinitățile își spuseseră cuvântul și alegerea coechipierilor a fost aparent ușoară….drumul a fost cu suișuri și coborâșuri: am acumulat frustrări pe care le-am defulat în glume, în râs isteric și divagări ingenioase, am notat, am tăiat și am revenit, am avut discuții interminabile la telefon, am avut întâlniri lungi, mult prea lungi uneori și pentru ora de închidere a Facultății, am avut a-ha-uri în metrou sau la 7 dimineața, după ce dădusem ultimul mesaj aproape pe la 3-4 noaptea, dar am simțit că e ceva ce ne ține acolo, că ne învață și ne formează. Ne-am dat întâlniri pentru toate deciziile (chiar și pentru cumpăratul eșarfelor de stewardese!), am învățat să avem răbdare una cu cealaltă, să funcționăm împreună, sub deviza enunțată de Lavinia: ,,Fetelor, important este să ne placă nouă, să ne simțim noi bine!” Cumva acesta a fost și motto-ul nostru: I design my way! Și ne-a plăcut și nouă, dar și altora!

La momentul de reflexivitate am enunțat trei întrebări și îmi propun să fie constantele mele ca practician reflexiv:1. Ce ai învățat din această experiență? Ai vrea să o mai pui în aplicare?, 2. Cât de bine ai lucrat în echipă? 3. Care au fost riscurile creative pe care ți le-ai asumat? Acum, după ceva timp știu că am învățat din experiența prezentării noastre că fiecare om este o sursă care vine în completarea a ceea ce eu știu. Că învățarea de la ceilalți este valoroasă și că doar împreună, ascultându-l pe cel de lângă tine îți poți asuma riscul de a crea prototipul felului în care tu ai desenat, în care tu ai gândit. Am învățat, așadar nu doar concepte aplicabile domeniului, parte a reprezentării mele ca profesor, ci și reprezentări ale mele ca om!

Cam așa suntem noi o ECHIPĂ!!

Adriana Iancu, masterand anul II, profesor de Limba și Literatura Română

Fotografie din arhiva personală

Distribuie: